Andra Pintican

Am si acum singurii 2 dolari facuti bacsis pe vas.

Eram Manager si nu aveam voie sa primesc tips.

Dar avem la bord, foarte des, un cuplu de pensionari, care erau Diamond Guests.

Adica erau mai mult pe vas decat acasa la ei, anual si pentru asta aveau extrem de multe privilegii.

Asa ca atunci cand le-am organizat o petrecere surpriza de aniversarea casniciei, au insistat sa primesc 2 dolari, impreuna cu un Thank you note.

Nu va inchipuiti ca erau pensionari milionari.

Erau un cuplu normal si preferau sa isi inchirieze apartamentul din Florida si foloseau banii + pensiile sa mearga 8 luni din an pe croaziere.

Erau tratati regeste pe oricare vas, au cinat cu toti capitanii din flota si se imprieteneau cu stewarzii lor, de parca se stiau de-o viata.

Pastrez banii astia in portofel ca sa tin minte cum altfel mai poate arata o viata la batranete.

Nu de alta, dar daca m-as raporta la toti batranii din orasul meu natal sau din satul unde locuiesc, definitia batranetii ar fi boala si abandonul.

M. , manager IT, 35 de ani.
Psihiatrul ii daduse concediu medical 2 saptamani.

Tremura ca o varga cand a ajuns la mine sa se cazeze. Ditamai barbatul de 1.90m.

Am stat in tacere pana cand a inceput sa imi povesteasca.
Tatal lui murise acum cateva luni. Intr-un accident.

A fost un mare soc pentru familie! M. a ramas sa aiba grija de mama lui care era devastata.

Manageru lui M. insa nu a fost foarte marcat de acest eveniment. Pare ca nu l-a priceput pe deplin pentru ca “erau intr-o perioada aglomerata“. Nici macar “condoleante“ nu i-a spus. Dar l-a sunat sa il intrebe cand se intoarce.

M. s-a intors la munca. Dar nu oricum. Inca in stare de soc dupa ce patise tatal, pentru ca avand grija de mama nu apucase sa proceseze si cum se mai simte el.

Asa ca au inceput atacurile de panica la munca. Momente de blackout total in timpul sedintelor in care el parca nu mai era acolo.

Managerul si colegii, intelegand mai nimic despre sanatate mintala se pare, au inceput fie cu presiune, fie cu misto-uri.

A venit ambulanta dupa el de vreo 2 ori la birou, ca sa constate ca fizic nu are nimic. Dar el era inghetat, nu putea sa se miste si nici sa vorbeasca. Asa a ajuns la psihiatru cu concediu medical si apoi la mine in gradina, sa ia o pauza in natura si cu multe animale in jur.

Avea o conexiune foarte faina cu animalele, se vedea clar ca il linistesc teribil. Unde mai pui ca magarul nostru Sielo o fi fost terapeut in alta viata, ca imediat linisteste orice persoana il mangaie.

Am stat cateva zile impreuna si am facut nitica alfabetizare emotionala. M. si-a dat seama ca are nu doar o minte cu ziduri de aparare, dar si un corp care a stocat multe trairi ce acum dadeau sa iasa ca dintr-o oala sub presiune.

Pe cat de mult il durea pierderea tatalui, pe atat de mult il durea faptul ca imediat ce a devenit vulnerabil dupa ea, colegii l-au respins.

Am facut design de cariera impreuna, care a inclus o demisie si o resursa extrem de importanta: terapia!!

In curand incepe la o firma noua munca, unde prima intrebare ce adresat-o la interviu a fost daca au program de sanatate mintala in organizatie.

De ce iti spun povestea asta?

Ca sa intelegem cu totii ca suntem mai mult decat niste robotei performanti.
Sa acceptam o data pentru totdeauna ca sanatatea mintala e o PRIORITATE, nu un moft sau un instrument de employer branding.

Sa incepem sa ne antrenam angajatii cum sa depisteze depresia, burnoutul, anxietatea si sa putem actiona impreuna in folosul nostru, al tuturor!

Nu sa facem misto de durere pentru ca noi insine fugim de ea !

La sondajul despre santatea mintala la locul de munca pe care il desfasor in prezent, avem doar 14 % respondenti barbati. Avem nevoie de mai multi ca sa putem mapa niste rezultate cat mai aproape de realitate.

Ne ajuti?

Linkul sondajului e in primul comentariu si iti oferim cadou cursul Design de Cariera pentru completarea lui!

La 25 de ani eram mamă singură, cu un copil de 3 ani și jumătate și o grămadă de datorii.

Abia aveam bani de mâncare, 4 joburi și dormeam 4-5 ore pe noapte ca pot să jonglez cu toate, așa că am decis să plec să lucrez pe un vas de croazieră, în USA.

Am împrumutat banii de plecare, am lăsat-o pe fiica mea la părinții mei și am pus cam toate speranțele mele într-o valiză roșie, cu o roată stricată.

Am ajuns in Tampa la 2 noaptea, intr-o gara... inchisa. Valiza roșie rămasă acum fără alte două roți... Avem fix 50 de dolari în buzunar, care ar fi trebuit să îmi ajungă până la prima leafa si trebuia sa ajung in Miami.

Am ațipit la un moment dat pe o bancă, asteptand autobuzul de 6 dimi sa plec spre Miami.

M-am urcat la 6 in autobuzul în care mai era o singură persoană. Un tip cu un sac mare de gunoi în brațe, cu o geacă cu trei numere mai mari și șlapi.

Tipul cu sacul a venit mai aproape de mine și s-a prezentat.

Hi, I’m Tom. How are you? Sorry…I am just so excited!

Hmmm… un străin cu un sac de gunoi în brațe îți spune că e excited …noroc ca aleg mereu să văd ce e mai bun în oameni:)

Am întins mâna și m-am prezentat.

Mi-a explicat că e foarte excited pentru că abia a ieșit din închisoare de 2 ore, pentru bună purtare, după 10 ani, pe care îi primise pentru jaf armat.

În sacul de gunoi avea “all of his belongings” împreună cu zecile de scrisori pe care le tot scrisese fiicei sale de 16 ani, care il ignora.

Mergea la sora lui, unde avea să “sleep on the couch, until he figures things out” .

Dar ce știa Tom era că nu vrea să mai piardă nicio secundă și că va găsi o modalitate de a o face pe fiica lui să-l ierte “no matter what it takes” .

Regreta faptul că abandonase școala și îmi tot explica cum anturajul face o mare diferență și că vrea să fie sigur că fiica lui nu va ajunge vreodată într-un mediu nepotrivit.

Am asteptat 3 ore autobuzele impreuna si l-am vazut cum se uita la burgerii de la fast food.

L-am întrebat dacă îi e foame și mi-a zis că nu are niciun ban, si sora lui îi plătise biletul de tren.

Deci cei 50 de dolari ai mei erau o avere, așa că m-am dus și ne-am luat de mâncare, apă pentru drum și i-am dat și 10 dolari, pe care să-i aibă just în case.

Ne-am urcat în autobuze diferite și ne-am văzut de drum.

Nu știu ce s-a întâmplat cu Tom mai departe, dar omul acela m-a făcut să înțeleg “the power of choice” .

Important e să știm cine suntem noi, să ne descoperim întru totul, să înțelegem de ce suntem și să alegem să trăim în consecință.

M-am întrebat atunci cine sunt și cine vreau să devin, unde mă văd peste 20 de ani și ce va povesti fiica mea despre mine celor din jurul ei.

Voi fi o persoană ce va da mereu vina pe mediu, anturaj, ghinion, neșansă?

EU aleg să cred în oameni, să cred că se poate. Să nu mai stau în victimizare și să iau atitudine.

Deci cea mai importantă lecție a vieții mele a costat câțiva burgeri și a venit de la un fost.. detinut!

Tu de la cine ai invatat lectia “vietii tale?

Mi am întrebat vecinii din sat dacă au văzut dezbaterea de aseară .

“N-am eu timp de așa ceva”

Mă uitam prin bula mea la cât de bucuroși erau oamenii că N a fost exemplar aseară, convinși ca nimeni nu mai poate sta în cumpănă la această alegere și l va alege pe N.

Am vești proaste. Mulți din cei care v-ați fi dorit să vadă dezbaterea, n au văzut-o.

Unii n au tv.
Alții n-au timp de așa ceva pt ca au gospodării pe care le muncesc de când se crăcănează de zi, până apune soarele.

Vecinii mei mi-au spus la un moment dat ca li-s dragă că nu mă dau deșteaptă .

Nu prea am priceput ce or vrut să zică. Eu mă comport cum mă comport. Așa îs eu cum s-ar zice .

Dar înțeleg acum cat de fucking elitiști suntem. Cei cu diplome, cu școli, cei care pot “gândi critic”

Cum nu știm ce naiba e ăla “privilegiu”.

si cand vorbim cu alții din elitismul ăsta fandosit, n-are ce altceva să iasă decât divizarea la care asistăm.

De 5 ani de când stau la țară văd câte sacrificii fac oamenii ăștia ca sa EXISTE.

Nu ca să își trimită copiii în tabără , nu ca să meargă in vacanță, nu ca să își cumpere plasmă.

În sat la noi doar 10 case au canalizare. Restul, toaleta în curte ( ca doar sunt o educată și n-o să scriu WC pe linkedin, nu? )

Câțiva apucă să își găsească job pe la mogulii din zona ( foști politicieni cu monopol pe afacerile locale) care îi tratează MIZERABIL .

Una din fetele care stătea bona cu fata mea cea mică , lucrează acum la un local de fițe din zona. ( da există mega fițe la măciuca) . Când și a rupt mâna și i-au pus ghips, “patroana” a sunat o și i a zis după 3 zile să meargă să l scoată și să vină la muncă !

Poate e cazul să înțelegem și să acceptăm că oamenii pe care i am desconsiderat prin intelectualismul pe care l am făcut obiectiv național, ne detestă cel mai probabil.

Pe bună dreptate .

I-am tratat cu dispreț, pt ca undeva pe drum cineva ne-a învățat că să speli wc uri, să sapi pământul, să cureți cartofii la bucătărie, nu e la fel de demn ca medicina , contabilitatea sau project managementul

Poți să zici ce vrei tu, că ești om bun bla bla bla, dar undeva în mintea noastră e un vierme, o condiționare socială infectă, ce ne-au băgat o în cap ca pe picătura chinezească, cum că dacă nu pui mâna pe carte nu ești vrednic.

Așa că am învățat cu frica de a nu ajunge ca ei. Ei, “scursurile” alea ce ni le dădeau exemplu de eșec

“ o să ajungi să speli wc uri”
“ o să stai la sapă dacă nu înveți”

Și apoi , paradoxal și ipocrit în același timp, când auzim de o femeie de serviciu care și a ținut copiii în școală pișăm ochii de emoții și inspirație!

Asta se întâmplă când nu înțelegem NOBILITATEA muncii, de orice fel e ea. ROSTUL ei!

Asta se întâmplă când am comodificat ființa umană în robot biologic , ce produce.

Oricine iese președinte, oricât de greu are să ne fie, azi simt mai tare ca oricând că ne merităm soarta și că România asta de care ne plângem, am fost cu toții părtași la construcția ei.

Mă autodenunț prima.

Toata lumea e “busy“, cu “back to back meets“ si “deadlines“.

Observ in ultima vreme un tumult in toata lumea...si in mine.

Azi va rog sa ...o lasati mai moale!

Vorbeam ieri cu terapeuta mea si concluzionam ca e un fel de graba de toamna, mostenita.

Bunicii nostri in perioada asta pregateau totul de iarna, camara era plina si roadele verii erau puse la pastrat.

Noi?

Multi avem camara la supermarket, n-avem ce pamant sa lucram asa ca pregatim o varianta moderna de “zacusca“ corporatista.

Adunam proiecte, intalniri, ore nedormite si multe altele.

Dar azi...tare v-as ruga sa respirati.

Gasiti o bucata de pamant in weekendul asta in care sa va asezati. Fara frica de noroi sau frunze uscate.

Stati acolo si conectati-va cu voi.

Ca mi se pare ca am uitat ca viata noastra e despre noi....nu despre “zacusca corporatista“.

V-am zis ca stau la sat. Si am o gradina de vis pe care nu ma pricep defel sa o ingrijesc...inca.

Dar cand am cules perele si nucile acum cateva weekenduri mi-am dat seama ca si daca maine dispare internetul si tehnologia si raman fara job....mereu exista o cale de a supravietui.

Avem o lume care are grija de noi....desi uitam constant sa o tratam asa cum merita.

Macar azi...si poate si in weekendul asta iti amintesti ca tu esti personajul principal din viata ta. Nu seful care tipa, colega care nu vorbeste cu tine sau colegul care face mereu glume nepotrivite.

Macar azi ...intreaba-te despre ce vrei sa fie viata ta. Si daca ai deja tot ce visai....sa fii recunoscator pt asta si mandru ca ti-ai dat voie sa primesti ceea ce meriti.

Orice ar fi....
...nu uita ca universul nu iti da ceea ce ceri .
Iti da ceea ce esti!

Am facut multe greseli ca om de HR.

Extrem de multe.

Dar ce am incercat mereu in activitate, chiar si atunci cand NU stiam ce trebuie sa fac....

....a fost sa tratez pe toata lumea OMENESTE.

Si sa judec cat mai putin.

Aproape spre deloc...( asta e cea mai grea munca a vietii mele...sa nu-mi mai dau cu presupusu' despre oameni 🤐)

Mesajele ca cel de mai jos valoreaza extrem de mult pentru mine.

Sunt o confirmare a faptului ca OMENIA e cea mai eficienta abordare chiar si in profesional.

V-o recomand ca fiind cel mai “frumos ghid“ de navigare prin viata si cariera.

Pauză de prânz la mine acasă :)

Cum e vinerea ta?

Hai cu poze în comentarii :)

Femeia in Romania e NIMIC. De cele mai multe ori.

Inainte sa ma etichetezi a fi vreo feminista si atat, citeste pana la capat.

Cultura noastra stie sa iubeasca femeia cand FACE.

Cand e mama si ne indoapa, cand face o blida de mancare din ce mai are prin casa, cand ne spala, cand ne coase haina jerpelita.

Cand se SACRIFICA!! Cand ii e GREU!

Femeia in Romania n-are voie sa exista daca NU se sacrifica.

Am avut un workshop cu aproape 600 de doamne, de toate varstele de prin toata tara.

Marea revelatie a fiecarei femei din grup:

“Eu unde sunt prin viata mea? “

Oboseala cronica, suferinta reprimata, boli fara vizite la medic....CA NU E TIMP pentru ele. Numai pt job, familie, indatoriri.

Totusi, temporar ne place femeia carierista. Care inca n-a dat de gustul familiei si face din munca bebelusul ei.

Ca doar are de demonstrat tuturor ca ea e la fel de buna ca un barbat. Si o sa traga tare....

Dar....cand creste burta....am uitat ca a fost buna! Cine s-o mai vrea pe umbra asta de om care nu doarme, viseaza biberoane si vorbeste bebeleza?

De ce am sustine inima unei societati?

Las-o dom'le acasa, cu stima de sine facuta bucati, sa intre in depresie ca nu o vrea nimeni si sa faca curat...sa o vada copilul cand creste ca e subjugata si “capul plecat sabia nu-l taie“.

Doar n-am vrea sa ne invatam copiii ce e aia stima de sine si respect,nu?

Doamne feri'.....

De barbati ce sa mai zic???? Nu esti vreun Hercule care strange tare din dinti sa faca orice pentru familia lui?
Ti-e rau? Ce-i aia?

Un barbat adevarat nu stie ce e aia “Nu mai pot“ . Sa crape inima in el ca refuza vizita la medic ca un barbat adevarat!!!!

Si existenta unui barbat e permisa doar pe baza de tarie de caracter sora cu abuzul si sacrificiu.

Retete de succes!!!!!

Oare nu ne e sila ? Ca se uita copiii nostri la noi cu mila?

Ca suntem niste papusele trase pe sfoara de cutume ale unei societati medievale?

Ne mai mira ca ei NU VOR sa munceasca? Nu vor sa aiba SEF?

Pai au vazut ce face munca din noi.....rebuturi sociale.
Ce dupa ce au fost uzate bine bine.....cauta pasaportul ca dupa 45 aici nu te vrea nimeni.

Schimbarea incepe cu noi.
Femei. Barbati. Mame. Tati.

E cazul sa incepem sa ne purtam ca si cum EXISTAM si noi. Pentru noi.

Sa cerem respect . In birou. In sala de sedinte. Pe strada.

Da inainte sa-l ceri de la altii....vezi daca tu ai asa ceva pentru tine!